Zilele de concediu de odihna ramase neefectuate nu dispar automat dupa expirarea perioadei de 18 luni. O decizie recenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) clarifica situatia angajatilor care nu au reusit sa isi ia concediul din cauza angajatorului si stabileste cand poate fi ceruta compensarea in bani a zilelor ramase.
Decizia este importanta mai ales pentru salariatii care ajung la incetarea contractului de munca si au in evidenta zile de concediu neefectuate din anii anteriori. ICCJ a stabilit ca simpla depasire a termenului de 18 luni nu este suficienta pentru a concluziona ca dreptul salariatului a disparut.
Potrivit Codului muncii, concediul de odihna anual trebuie efectuat, ca regula, in natura. Atunci cand salariatul nu poate utiliza integral sau partial concediul intr-un anumit an, zilele ramase trebuie acordate ulterior, in conditiile prevazute de lege, intr-o perioada de 18 luni care incepe din anul urmator celui in care s-a nascut dreptul la concediu.
Asta nu inseamna insa ca, dupa implinirea celor 18 luni, toate zilele nefolosite sunt automat pierdute.
Prin decizia sa, ICCJ a facut o distinctie esentiala: trebuie verificat daca angajatorul i-a oferit sau nu angajatului posibilitatea reala de a efectua concediul.
Cu alte cuvinte, termenul de 18 luni nu poate fi interpretat separat de obligatia angajatorului de a permite salariatului sa beneficieze efectiv de concediul anual.
Compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa, in principiu, la incetarea contractului individual de munca. Pe durata raportului de munca, regula este ca angajatul sa beneficieze de zilele libere, nu de plata acestora.
Daca un salariat pleaca din companie si are zile de concediu neefectuate, acestea pot intra in calculul compensatiei banesti. Pentru zilele care depasesc perioada de 18 luni, insa, trebuie analizata situatia concreta.
Daca angajatorul nu i-a oferit in mod efectiv posibilitatea angajatului de a-si lua concediul, dreptul la compensarea in bani poate subzista chiar si dupa expirarea termenului de 18 luni.
Astfel, un angajator nu poate respinge automat o solicitare doar invocand faptul ca au trecut cele 18 luni.
Situatia este diferita atunci cand salariatul a avut o posibilitate reala de a-si efectua concediul, dar a ales sa nu o faca.
ICCJ a subliniat ca dreptul la compensare nu poate fi mentinut atunci cand angajatorul a oferit efectiv posibilitatea efectuarii concediului, iar salariatul a ales sa nu beneficieze de aceasta.
Prin urmare, decizia instantei supreme nu inseamna ca angajatii pot strange zile de concediu ani la rand, fara sa le efectueze, pentru ca ulterior sa solicite automat plata lor.
Trebuie stabilit cine este responsabil pentru neefectuarea zilelor de concediu si daca salariatul a avut, in realitate, posibilitatea de a beneficia de perioada de odihna.
Un element important al acestei interpretari este obligatia angajatorului de a asigura conditiile pentru exercitarea efectiva a dreptului la concediu.
Nu este suficient ca, in acte, zilele sa apara ca fiind disponibile. Trebuie analizat daca angajatul a putut in mod concret sa isi planifice si sa efectueze concediul.
De exemplu, daca volumul de munca, refuzurile repetate sau modul de organizare al activitatii au impiedicat salariatul sa isi ia zilele libere, simpla depasire a termenului de 18 luni nu conduce automat la pierderea dreptului.
In schimb, daca angajatorul a pus la dispozitie zilele de concediu, iar salariatul a refuzat fara un motiv justificat sa le efectueze, situatia juridica este diferita.
ICCJ a adus o clarificare importanta si in privinta termenului de prescriptie pentru solicitarile privind compensarea in bani.
Termenul general de prescriptie de trei ani incepe sa curga de la data incetarii raportului de munca, in cazul pretentiilor banesti reprezentand compensarea concediului neefectuat pana la acel moment.
Aceasta interpretare este importanta deoarece dreptul de a primi bani in locul zilelor de concediu apare la incetarea raportului de munca. Pana atunci, salariatul are, in principal, dreptul de a beneficia de concediul in natura.
Prin urmare, nu trebuie confundata perioada de 18 luni pentru efectuarea zilelor de concediu cu termenul de prescriptie de trei ani pentru solicitarea compensarii banesti.
Decizia ICCJ nu inseamna ca orice salariat care pleaca dintr-o companie poate solicita plata tuturor zilelor de concediu ramase din trecut, indiferent de situatie.
Pentru zilele mai vechi de 18 luni trebuie analizat daca angajatorul si-a indeplinit obligatia de a permite efectuarea concediului.
Daca exista dovezi ca salariatului i s-a oferit posibilitatea efectiva de a beneficia de zilele libere, dar acesta nu a dorit sa le efectueze, compensarea poate fi exclusa.
In schimb, daca angajatul nu a putut sa isi ia concediul pentru ca angajatorul nu i-a oferit in mod real aceasta posibilitate, dreptul poate fi pastrat si dupa expirarea perioadei de report.
Clarificarea instantei supreme a aparut in urma unui litigiu in care un fost procuror a solicitat compensarea in bani a 146 de zile de concediu de odihna neefectuate, acumulate de-a lungul mai multor ani.
Una dintre problemele analizate a fost momentul de la care trebuie calculat termenul de prescriptie de trei ani: de la data la care au fost acumulate zilele de concediu sau de la incetarea raportului de munca.
ICCJ a stabilit ca, in cazul solicitarii compensarii banesti, termenul de trei ani se raporteaza la momentul incetarii raportului de munca, deoarece atunci ia nastere dreptul de a cere plata in bani.
Decizia ICCJ este relevanta pentru toti salariatii care au acumulat zile de concediu si se apropie de incetarea contractului de munca.
Pe scurt:
Angajatii nu isi pierd automat zilele de concediu neefectuate doar pentru ca au trecut 18 luni. Ceea ce conteaza este daca angajatorul a oferit in mod efectiv posibilitatea ca salariatul sa beneficieze de concediul anual.
In cazul in care aceasta posibilitate nu a existat, dreptul la compensarea in bani poate fi recunoscut si pentru zilele care depasesc perioada de 18 luni, atunci cand contractul de munca inceteaza. In acelasi timp, angajatii care au refuzat sau au neglijat in mod deliberat efectuarea concediului, desi angajatorul le-a oferit aceasta posibilitate, nu beneficiaza automat de aceeasi protectie.
Pentru situatiile concrete, este important sa fie analizate documentele privind programarea concediilor, solicitarile angajatului, raspunsurile angajatorului si evidenta zilelor ramase.
Sursa: libertatea.ro
Foto: magnific.com