5 modalitati prin care iti poti imbunatati relatia cu clientii

ARTICOLE

5 modalitati prin care iti poti imbunatati relatia cu clientii

5 modalitati prin care iti poti imbunatati relatia cu clientii

Succesul afacerii tale depinde, în mare măsură, de clienți și din acest motiv este absolut necesar să te asiguri în permanență că ai relații bune cu ei, că sunt mulțumiți de interacțiunile cu tine și de serviciile pe care le oferi. Se știe că este dificil să câștigi un client, iar atunci când îl ai trebuie să faci tot ce este posibil pentru a-l păstra de partea ta. Iată câteva modalități prin care îți poți îmbunătăți relația cu clienții.

 

Parteneriate

 

În funcție de activitatea pe care o desfășori, clienții tăi pot avea și ei, la rândul lor, nevoie de clienți. Prin urmare, este o idee excelentă să închei parteneriate cu ei și să le devii, la rândul tău, client. Spre exemplu, un parteneriat prin care tu închiriezi niște echipamente de lucru, în loc să le cumperi, ar putea fi chiar foarte avantajos pentru tine. Prin urmare, verifică-ți cu atenție lista ta de clienți și vezi cu care din ei ai putea să-ți îmbunătățești relația încheind parteneriate.

 

Comunică frecvent cu clienții

 

Chiar dacă un client are nevoie de tine doar periodic, este important să comunici cu el și în restul timpului. Trimite-i periodic e-mailuri de informare, care să conțină date despre care știi că i-ar putea fi utile, anunță-l dacă ai noutăți în oferta ta sau dacă începi o campanie promoțională de care, cu siguranță, ar vrea să profite.

 

Personalizează interacțiunea cu clienții

 

Atunci când interacționezi cu un client, acesta trebuie să știe că i te adresezi direct, că atenția ta este îndreptată către el. Folosește-i numele indiferent de modalitatea de comunicare - e-mail sau telefon - și, potrivit moengage.com, este recomandat să-l contactezi și după ce a achiziționat serviciul sau produsul oferit de tine pur și simplu pentru a-l întreba dacă este mulțumit. Astfel, clientul va înțelege că te preocupă nevoile lui și va aprecia asta.

 

 

Organizează evenimente

 

Întâlnirile directe pot cimenta relațiile dintre tine și clienții tăi. Vezi dacă poți organiza conferințe, petreceri de Crăciun sau evenimente cu ocazia lansării unui produs nou, spre exemplu. Orice ocazie de a interacționa cu clienții într-un context în afara businessului în sine va favoriza o legătură mult mai bună cu aceștia.

 

Răspunde prompt la sugestii sau reclamații

 

Se întâmplă uneori ca un client să aibă o sugestie sau chiar să reclame ceva din relația cu tine. Răspunde-i imediat și spune-i că vei analiza ceea ce ți-a sugerat și, în al doilea caz, te vei ocupa cu prioritate de ceea ce ți-a sesizat. În acest mod îi arăți că părerea lui contează și te interesează ca el să fie mulțumit.

 

Sursa foto: pexels.com