ARTICOLE

Colegul de job iti devine sef - afla cum faci fata cu brio

Petreci o mare parte din viata la job si, de aceea, nu este nimic surprizator in a-ti face prieteni dintre colegii de munca. Totusi, se intampla ca relatiile de colegialitate la job sa devina tensionate cand apar schimbari in organizatie - promovari, de exemplu.

Cand colegul cu care te intelegi atat de bine iti devine sef (sau, de ce nu, tu ii devii superior ierarhic) se schimba atat relatia de la locul de munca, cat si cea de prietenie. Iata 4 ponturi folositoare pentru o astfel de situatie la job.

1. Admite schimbarea la job.

Noul manager va avea acces la informatii legate de afacerea organizatiei si ele nu pot fi impartasite mereu. Astfel, nu va mai fi potrivit sa impartasiti barfele despre colegi, cum obisnuiati pana acum. Este vorba despre schimbarea de rol: noul sef va avea un alt statut si va obtine respectul tau si al altor colegi de job prin expertiza si abilitati de coordonator.

Situatia poate fi usor ingrata, mai ales daca in ipostaza anteriora la job era un tip maleabil, care ii ajuta pe cei din jur. Ca sef, trebuie sa intelegi ca va avea o alta autoritate si nu va putea sa se mai comporte in cadrul jobului ca si inainte.

Daca tu esti cel promovat la job, trebuie sa stii ca este indicat:

  • sa ceri ajutorul echipei;
  • sa iti asumi responsabilitatea nu doar a propriilor actiuni, ci si ale inferiorilor: “Bilele negre sunt ale sefului, bilele albe sunt ale echipei”;
  • sa coordonezi si sa evaluezi intr-un mod cat mai obiectiv;
  • sa inveti sa delegi sarcinile pe care le faceai anterior la job si sa acorzi incredere colegilor.

2. Gaseste alti prieteni cu care sa impartasesti anumite aspecte de la job

Chiar daca vei ramane prieten cu noul sef, relatia va pierde mult din caracteristicile anterioare. Ai nevoie sa gasesti alti prieteni in cadrul jobului pe care il ai, cu care sa poti discuta aspecte care ar putea sa il incomodeze pe proaspatul manager.

O strategie este sa gasesti sprijin in alte persoane care se confrunta la job cu situatii similare. Asociatiile profesionale sau retelele de contacte reprezinta o metoda indicata de a face acest lucru.

3. Discuta cu noul sef de la job

Te poate ajuta o discutie cu colegul tau, despre noua situatie de la job. Aceasta conversatie depinde in mare masura de ceea ce simti vizavi de promovarea lui: te bucuri, consideri ca o merita sau, din contra, avand in vedere ca va stiti asa bine, crezi ca nu este indicat pentru jobul nou? In unele situatii poate fi mai indicat sa pastrezi tacerea cu privire la aspectele negative, depinde de tine si de interesul pentru a mentine relatiile bune la job cu seful.

4. Fii optimist

Lucrurile s-ar putea schimba mai bine decat crezi. Tocmai pentru ca ai discutat adesea cu colegul de job ceea ce nu va placea la sef, noul manager va sti cum sa reactioneze sau cel putin iti va da anumite explicatii vizavi de actiunile despre care stie ca te deranjau.

Secretul este sa separi prietenia cu seful de relatia de job. Cat timp exista respect reciproc, raporturile de la job cu noul sef vor fi excelente.