Embedded Software Designer-OLANDA

NSPYRE ROMANIA

09-11-2012 | EXPIRA LA 09-12-2012

Job expirat

RESPONSABILITATI

Să fii disponibil pentru o relocare de cel puţin doi ani în Olanda;
Să ai experienţă în modelarea şi analiza datelor cu instrument software de modelare precum Matlab sau Mathemaca;
Să ai experienţă în modelarea şi implementarea de algoritmi matematici;
Să poţi face faţă cerinţelor de la alte discipline, cum ar fi iniginerie electrica, fizică sau matematică;
Să ai cunoştinţe şi experienţă cu UML;
Să gândeşti în termini de soluţii client şi să te preocupe să ai cele mai bune rezultate;
Proactiv şi independent;
Să ai experienţă în dezvoltarea de software în echipe.


CERINTE

Diplomă de master sau doctorat in fizică, matematica sau de la una din facultaţile tehnice. Doi până la zece ani experienţă documentată în programare C, C + + şi Python sub UNIX


BENEFICII OFERITE

O organizaţie puternică, peste 600 de colegi şi majoritatea cu experienţă tehnică în domeniu. Un mediu tânăr şi dinamic, în care spiritul antreprenorial, dorinţa de dezvoltare precum şi munca în echipă sunt importante. Acest lucru este stimulat de o comunicare deschisă prin intranet (bloguri), dar, de asemenea, cu programele structurate ce au ca obiectiv să stimuleze dezvoltarea ta.

Contract de muncă pe perioadă nedeterminată şi salariu competitiv.
Multe oportunităţi pentru tine de a te dezvolta atât personal cât şi profesional.
Un pachet de beneficii flexibile, care permite să faci alegerile tale în funcţie de preferinţe.
Alte beneficii, cum ar fi indemnizaţia de mobilitate, laptop-ul sau asigurare medicala.


DESCRIEREA FIRMEI

Few words about us…
Nspyre, one of the most experienced service providers in technical IT has started a technology center in Cluj-Napoca. The increasing opportunity for growth in combination with access to highly skilled resources has generated our strategic decision to start a technology center in Romania.

Our engineers are involved in developing software solutions for multiple customers and products using a large variety of technologies and tools in the field of technical automation. Our projects are technically challenging. We focus on practical solutions and we want to optimize both the requirements and resource consumption.