Manager de Proiect

Confidential

12-11-2013 | EXPIRA LA 12-12-2013

Job expirat

RESPONSABILITATI

Cerințe privind postul:

- Cordonarea echipelor de implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene;
- Implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, din etapa de contractare, până în etapa post-implementare;
- Asigurarea relației cu autoritățile de management, organismele intermediare și celelalte organizații cu atribuții de control în domeniul fondurilor europene;
- Elaborarea rapoartelor de progres și a cererilor de rambursare aferente proiectelor aflate în implementare;
- Elaborarea actelor adiționale la contractele de finanțare încheiate cu autoritățile de management și organismele intermediare;
- Organizarea activității de consultanță în vederea accesării fondurilor europene;
- Furnizarea de servicii specializate de management de proiect;
- Verificarea corectitudinii întocmirii cererilor de finanțare, studiilor de fezabilitate, analizelor cost-beneficiu, planurilor de marketing, planurilor de afaceri, devizelor generale și pe obiecte, proiecțiilor financiare ale bilanțului, contului de profit și pierdere, declarațiilor și altor documente realizate în vederea accesării sau implementării proiectelor finanțate din fonduri europene.

Candidații vor aplica cu CV și scrisoare de intenție, iar în cadrul CV-ului vor include un portofoliu al proiectelor coordonate în ultimii 3 ani.


CERINTE

Cerințe privind experiența:

- Minim 3 ani experiență în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile - PNDR, POR, POS CCE obligatoriu, POS DRU, PO DCA, POS Mediu constituie un avantaj.
- Minim 1 an experiență în funcție de coordonator al unuia sau mai multor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile

Cerințe privind studiile și pregătirea profesională:

- Studii superioare finalizate, preferabil în domeniile economic sau tehnic
- Studii post-universitare finalizate (masterat, doctorat), preferabil în domeniul economic (management, managementul proiectelor, managementul investițiilor, etc.)
- Curs de formare profesională în domeniul managementului de proiect, cu recunoaștere națională
- Curs de formare profesională în domeniul accesării fondurilor europene nerambursabile, cu recunoaștere națională
- Cunoștințe avansate de limba engleză
- Cunoștințe avansate de operare în Microsoft Excel
- Cunoștințe de operare în Microsoft Project