Consultant în managementul proiectelor

SADC EXPERT CONSULTING

05-11-2013 | EXPIRA LA 05-12-2013

Job expirat

RESPONSABILITATI

Vrei să-ţi accelerezi dezvoltarea profesională lucrând în domeniul managementului de proiecte europene? Eşti o persoană căreia îi place să lucreze cu oamenii dar şi cu informaţii şi detalii?

Dacă da, te aşteptăm să te alături unei echipe de tineri productivi, plini de energie pozitivă şi pregătiţi mereu pentru succes.

Noului membru al echipei noastre îi va face plăcere să:

• participe la scrierea proiectelor cu finanţare europeană pe care le implementăm
• comunice cu beneficiarii proiectelor pentru a identifica nevoile acestora
• cunoască ghidurile de finanţare şi legislaţia în vigoare pentru a ne asigura că pregătim corect cererile de finanţare sau de rambursare
• păstreze legătura cu personalul finanţatorului pentru actualizarea informaţiilor privind proiectele curente
• se deplaseze la sediul beneficiarilor sau la instituţiile din teritoriu
• aibă grijă de organizarea documentelor oficiale.

Program de lucru: luni-vineri, 8:30 - 16:30
Perioada de probă: 2 luni


CERINTE

Ne dorim de la tine să:

• fii student sau absolvent de studii superioare în ştiinţe sociale, economice sau juridice
• scrii corect în limba română
• fii foarte atent/ă la detalii
• te descurci bine cu planificarea, alocarea resurselor şi coordonarea cu alţi membri din echipă
• să-i asculţi activ pe ceilalţi şi să fii atent/ă la informaţiile primite/oferite
• stăpâneşti limba engleză (vorbit şi scris); limba franceză e un plus
• înţelegi limbajul oficial, instituţional
• găsești soluţii pragmatice şi rapide la provocări
• fii confortabil/ă cu respectarea procedurilor şi a termenelor limită
• poţi comunica eficient cu tipuri diferite de oameni
• ai carnet de conducere categoria B (şi experienţă la volan)
• fii dispus/ă să rămâi peste program şi să lucrezi intens atunci când situaţia o cere
• ai spirit de echipă.

Cu privire la personalitate, ne-ar plăcea că viitorul membru al echipei noastre să fie conştiincios, amabil, optimist şi încrezător în forţele proprii.


BENEFICII OFERITE

Te poţi aştepta de la noi să îţi oferim:

• un salariu bun
• suport financiar pentru absolvirea de cursuri de specialitate
• suport în muncă din partea unei echipe tinere şi implicate
• apreciere şi corectitudine
• un spaţiu de lucru primitor
• activităţi sociale şi excursii împreună cu colegii.

Compania noastră a implementat cu succes numeroase proiecte cu finanţare europeană pentru instituţii importante din diferite regiuni ale ţării.

Lucrăm într-o echipă dedicată şi veselă, în care ne completăm reciproc şi punem multă pasiune în ceea ce facem. Pentru că avem în față provocări dar şi multe reuşite, ne dorim să creştem. Te aşteptam să creşti alături de noi!


DESCRIEREA FIRMEI

Compania noastra, SADC EXPERT CONSULTING ofera consultanta in dezvoltarea si implementarea programelor operationale. In relatia cu clientii ne concentram pe calitatea serviciilor si incredere.