Reprezentant Servicii Tehnice Clienţi - Servicii Date

Telekom Romania Communications S.A.

30-01-2015 | EXPIRA LA 01-03-2015

Job expirat

RESPONSABILITATI

SCOP: Desfăşoară activitatea de suport tehnic pentru clienţii business de portofoliu pentru serviciile de date şi internet ai companiei aplicând cunoştinţele de specialitate pentru a răspunde solicitărilor acestora şi a rezolva problemele în timp util.

RESPONSABILITĂŢI PRINCIPALE:
◦oferă suport tehnic prin telefon clienţilor business de portofoliu pentru servicii de date basic privind configurarea conexiunii de acces internet, instalarea modemului, configurarea conturilor de email, configurarea serviciilor de webhosting,
◦asigură suport pentru schimbarea parolelor de acces la cererea utilizatorilor.
◦inregistreaza si monitorizeaza deranjamentele IT&C
◦primeste si inregistreaza deranjamente in aplicatii.
◦face analiza primara a cauzei deranjamentului.
◦identifica natura deranjamentului folosind tool-uri specifice.
◦monitorizeaza procesul de restabilire a serviciului.
◦ofera clientilor cu regularitate status privind remedierea serviciilor premium.
◦intervine in interiorul organizatiei pentru urgentarea remedierii;
◦obtine feedback de la client la inchiderea tichetelor.
◦asigura accesul echipei tehnice in locatiile unde este necesara interventie comuna cu firme terte.
◦asigura transmiterea deranjamentelor catre firmele terte in cazul unor deranjamente.


CERINTE

◦Studii medii (studiile superioare constituie un avantaj).
◦Cursuri specifice: „Comunicare şi relaţii cu clienţii”, CCNA

Experienţă în muncă:
◦Lucru în sfera relaţiilor cu clienţii.

Cunoştinţe, calităţi si aptitudini
◦O limbă straină de circulaţie internaţională, de preferinţă engleza.
◦Abilităţi de comunicare, abilităţi de ascultare, abilitatea şi disponibilitatea de a lucra în echipă, capacitatea de a crea un climat de lucru în echipă, autocontrol, stabilitate emoţională, capacitatea de adaptare a comportamentului şi abordare la situaţia dată, capacitatea de a se adapta cu uşurinţă la schimbările metodelor de lucru.
◦Dedicare pentru rezolvarea problemelor ridicate de clienţi.
◦Cunoştinţe elementare despre produsele şi serviciile Romtelecom, cunoştinţe IP, networking.


DESCRIEREA FIRMEI

Telekom Romania este un brand de telecomunicaţii nou și dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, simplificate și personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu peste 10 de milioane de contracte de servicii.

Prin cei doi operatori, Telekom Romania Mobile Communications şi Telekom Romania Communications, Telekom Romania oferă servicii integrate de telecomunicații, astfel încât clienţii să beneficieze de o experiență completă şi plină de satisfacţii: servicii de voce și date mobile 3G și 4G mobile, telefonie fixă tradițională, internet de mare viteză și televiziune pe mai multe tehnologii, inclusiv IPTV precum și conținut de înaltă calitate și exclusivități. Pentru clienţii business, noul brand este promisiunea unor soluții IT & C la cheie, care să sprijine companiile să devină mai competitive și mai agile.

Telekom Romania este un brand din familia Deutsche Telekom, prezent în 51 de țări de pe cinci continente, cu peste 143 de milioane de clienţi de telefonie mobilă, 31 de milioane de clienţi de servicii fixe şi peste 17 milioane de linii de broadband din întreaga lume. Brandul este prezent pe piaţa românească din 2014, după rebranding-ul comun al COSMOTE România și Romtelecom.