Responsabil Vanzari

Confidential

12-07-2011 | EXPIRA LA 11-08-2011

Job expirat

RESPONSABILITATI

Începând cu 1998 ne-am dezvoltat în domeniul energiilor regenerabile şi eficienţei energetice in construcţii şi renovări, ajungând astăzi cei mai mari organizatori de expoziţii şi târguri. Grupurile cărora ne adresăm apreciază serviciile noastre, care, alaturi de comunicarea profesională, ne-au ajutat să ne creăm reţele la nivel mondial. Din anul 2008 am început să ne desfăşuram activitatea şi pe teritoriul Romaniei.

Echipa

Manageri cu experienţă şi o echipă tânără, extrem de motivată şi puternică reprezintă garanţia succesului clienţilor noştri.


CERINTE

Studii univesitare (Management, Marketing, Turism, PR, Ştiinţe sociale, etc.), rezultate bune în cadrul facultăţii urmate, cel puţin o experienţă practică, adaptabilitate la lucrul în echipă, abilităţi de comunicare şi socializare.
Operare calculator (pachetul Office) şi foarte bune cunoştinţe de limba Engleză şi/sau Germană.
De asemenea, sunt necesare, flexibilitatea şi un grad ridicat de angajament, abilităţi de organizare, creativitate, perseverenţă şi rezistenţa la efort susţinut.
Sunteţi o persoană perspicace, lucru care vă ajută nu numai să acceptaţi noi provocări, ci să şi rezolvaţi sarcinile aferente acestora?
Călătoriţi cu plăcere şi puteţi participa, atunci când este nevoie, la cursuri de formare practică cu o durată de mai multe săptămâni în Ungaria şi Germania.

Profilul dumneavoastră va fi completat odată cu participarea la interviu.


BENEFICII OFERITE

Activităţi captivante în cadrul unei afaceri de viitor aflată într-o dezvoltare continuă şi rapidă, o cultură deschisă a întreprinderilor, cu slabe ierarhii şi căi rapide de luare a deciziilor, marje de apreciere interesante şi posibilitatea preluării răspunderii. Vă aşteaptă o dezvoltare profesională calificată şi perspective atractive în ceea ce priveşte cariera dumneavoastră.

Va veți familiariza cu produsele noastre (târguri și conferințe). Veți susține echipa de management prin vânzarea de standuri și posibilități de publicitate pentru participarea la târguri, contactarea personală și telefonică a clienților noștrii naționali și internaționali. Managerizarea campaniilor de vânzări și follow-up, generarea nișelor noi de clienți și managerizarea vânzării de suprafețe expoziționale.
Cunoașterea pieței, a actorilor importanți din acest domeniu și studiul lor.
Sprijinirea echipei de PR prin vizitarea diverselor târguri și conferințe, respectiv a echipei de comunicații și management prin furnizarea de informații despre piața, respectiv rețele importante din domeniu.