Ca si inainte de revolutie, dupa decembrie 1889 sectorul public in general precum si proaspatul format sector privat prefera plata in regie (dupa timpul lucrat) pentru angajati.
Sindicatele prefera si ele acest tip de salarizare care presupune remunerarea salariatilor in raport cu cu timpul efectiv lucrat, neinfluentata de productia realizata.
O intrebare totusi se impune: de ce atat sindicatele cat si patronatul (de cele mai multe ori statul roman) prefera acest tip de salarizare? Atitudinea sindicatelor este pe deplin justificata daca luam in considerare urmatoarele "avantaje" ale platii in regie:
- Favorizeaza uniformizarea salariilor mentinand solidaritatea si puterea sindicala intacte;
- Elimina teama ca proliferarea formelor de salarizare in acord ar motiva salariatii sa obtina o productie mai mare, fapt ce ar conduce la cresterea somajului;
- Usurinta negocierilor (cresterea salariilor de baza - la plata in regie - se obtine, de cele mai multe ori fortat, si nu cu argumente economice).
Daca in ceea ce priveste sindicatele, efectele negative pe termen lung ale salarizarii in regie sunt mai dificil de observat, preferinta angajatorilor pentru acest tip de salarizare nu poate fi justificata decat de fragilele avantaje pe care aceasta forma de salarizare le prezinta:
- reducerea cheltuielilor administrative pentru calculul si contabilitatea salariilor;
- usurinta calculelor; angajatii stiind exact salariul "meritat", fapt ce reduce probabilitatea aparitiei unor conflicte sociale intre salariati si conducere.
Desigur ca exista situatii in care aceasta forma de salarizare este cea mai eficienta (acolo unde productivitatea muncii nu poate fi masurata cu precizie sau ar fi foarte costisitoare, ori in cazurile in care volumul productiei nu depinde de eforturile salariatilor) insa proliferarea acestui sistem de salarizare, mai ales acolo unde chiar nu este cazul, nu poate fi pusa decat pe seama ignorantei patronilor, cu atat mai mult cu cat sistemul da salarizare al unei firme poate duce la cresterea eficientei sale sau, dimpotriva, la falimentul acesteia. Riscul major al practicarii salarizarii in regie, acolo unde realitatea economica nu o necesita, este dat de efectele pe care, pe termen mediu si lung, le genereaza:
- nu stimuleaza salariatii pentru cresterea productivitatii muncii avand un "caracter somnifer";
- nu tine seama de caracteristicile individuale ale salariatilor (initiativa, abilitati, etc.), salariul fiind calculat uniform pe functii si nivele de calificare;
- necesita o supraveghere mai atenta a angajatilor pentru realizarea sarcinilor, ceea ce duce la cresterea cheltuielilor generale ale companiei;
- daca orele suplimentare sunt platite, salariatul poate deveni interesat sa nu-si realizeze sarcinile intimpul programului de lucru, pentru a efectua ore suplimentare (platite mai bine).
Lipsa corelatiei intre salariul si productivitatea muncii poate genera doua tipuri de situatii: cresterea productivitatii muncii este in avantajul angajatorului (care plateste angajatilor aceeasi suma de bani pentru o productie sporita) in timp ce scaderea productivitatii se produce in defavoarea lui (pentru ca trebuie sa plateasca aceeasi suma fixa pentru o productie diminuata - deci pentru venituri mai mici).
Se pare insa ca mentalitatile se modifica foarte greu mai ales daca ne gandim ca o mare parte a sectorului privat este formata din intreprinzatori, proveniti din fostele intreprinderi de stat, care nu-si faceau mari griji in ceea ce priveste indicatorii de eficienta ai intreprinderii. Culmea este ca, cu mici exceptii, patronii prefera sa plateasca timpul "petrecut" la serviciu, in loc sa remunereze competenta (desi acum o fac pe banii lor - asa explicandu-se si numarul mare de falimente inregistrate anual).
SUCCES !
Adrian Ciocodan
General Manager
SMARTBOX - Active Learning Experiences
Publicat de Adrian Ciocodan la data de 10 martie 2003
