Daca-mi permiteti un mic joc de cuvinte, resursele sunt surse inepuizabile de conflicte si negocieri. Viata de zi cu zi in “jungla“ organizationala implica adesea si o goana dupa resurse, o lupta continua de reducere a costurilor si conflicte inerente acestor demersuri. Principiul supravietuirii celui mai adaptat functioneaza si in acest caz, cei care stiu cui, de unde, cum, in ce fel, cand este cel mai bun moment sa ceri ceva fiind cel mai probabil cei care reusesc sa obtina cele necesare pentru a-si duce la bun sfarsit activitatile profesionale.
Cand spun resurse, nu ma gandesc la remuneratii, bonusuri si alte beneficii alocate fiecarui angajat pentru forta de munca alocata organizatiei din care face parte, ci de resursele fizice, financiare, de spatiu, de timp, de oameni, de viteza de reactie, si orice alt tip de resurse de care ai nevoie la un moment dat in munca ta pentru a-ti duce la bun sfarsit proiectele, obiectivele, activitatea ta profesionala in cadrul acelei companii.

Probabil ca cei mai tineri si incepatori in viata de adult responsabil, angajat si cu atributii de "om mare", nu stiu cum e sa fii nevoit sa "te lupti" cu colegii pentru a-ti fi aprobate resursele necesare. Cei mai experimentati au trecut deja prin situatii in care au simtit pe pielea lor fiorii reci ai "razboiului" sau fierbinteala sangelui iute care-ti alearga prin vene si pulseaza violent in tample cand te confrunti cu nedreptatea si mojicia altora, atunci cand se ajunge la aceasta impartire a resurselor.
O astfel de "batalie" de resurse poate aparea si atunci cand, in cine stie ce context de imprejurari, angajatorul se hotaraste sa trimita un angajat in delegatie, la cursuri, la conferinte, intalniri de afaceri, etc... Din perspectiva sa, este important ca acest demers sa nu-l coste mai mult decat este cazul; din perspectiva angajatului, este important sa nu fie nevoit sa aloce resurse personale cu transport, cazare, taxe de participare, etc...

Tocmai pentru a nu se ajunge la o "incaierare" sangeroasa intre cele doua parti, exista si o legislatie in vigoare, care protejeaza interesele ambelor parti setand, pe de-o parte, obligativitatea angajatorului de a acorda angajatului in avans tot suportul financiar de care are nevoie (diurna, transport, cazare, etc...), pe de alta parte seteaza niste limite (minime si maxime) ale acestor resurse alocate pentru a preveni abuzul din partea angajatului. Pentru a fi deductibile, toate aceste cheltuieli trebuie sa respecte niste conditii.
Ce este interesant este ca nu toti angajatorii cunosc acest aspect, sau daca il cunosc, uneori il trec sub tacere in speranta naiva ca poate omul nu-si cunoaste drepturile si va suporta o parte din aceste cheltuieli.
Dar scopul acestui articol nu este de a atrage atentia in mod deosebit asupra unor aspecte juridice care reglementeaza foarte specific si clar aceasta situatie, ci de a explora aspectul etico-moral care sta la baza acestor reglementari, si care, inteles in profunzimea lui ar putea detensiona multe conflicte de tip "batalie pentru resurse". Este vorba de fapt de niste lucruri simple si de foarte mult bun simt, pe care le poti respecta cu foarte multa usurinta daca manifesti un minim de empatie si respect pentru oameni.

Pentru a intelege mai bine, va propun sa facem un mic studiu de caz: anunti un angajat, eventual chiar din scurt, ca-l trimiti intr-o tara straina pentru un training in interes de serviciu, dar, facand abstractie de legislatie, nu faci toate demersurile implicite pentru a-i asigura si resursele financiare necesare (de cumparare bilete de avion, de a-i da inainte bani de cheltuiala cu mancarea si cazarea etc...). Practic, il pui pe om in situatia de a-si mobiliza resurse personale pentru a face toate acestea. Dar ce se intampla daca persoana nu le are? Este el oare obligat sa-si amaneteze bijuteriile, sa-si vanda televizorul din casa, sa se imprumute pe la rude si prieteni pentru a face fata cheltuielilor, pe care cine stie cand, cum si in ce proportie si le va recupera? Doar prin simpla "punere in papucii" persoanei poti anticipa aceasta situatie, iar bunul simt, chiar daca nu cunosti legea, te va indruma catre modul corect de a actiona.

Dar sa continuam studiul de caz. Daca nu furnizezi in timp util aceste resurse, persoana respectiva este pusa in situatia de a le cere. "A cere" se invecineaza indeaproape cu "a cersi". Practic, il pui pe om in situatia de a cersi ceva ce i se cuvine de drept. Orice om cu o oarecare stima de sine poate sa nu se simta confortabil, chiar umilit as spune. Plus ca este pus in situatia, din nou umilitoare, de a recunoaste ca nu are acelasi "buzunar" securizant pe care il au altii (ii ataci nevoia de statut).
Sa augumentam si mai mult cazul nostru: dai cu "bata-n balta" si mai si razi de el, ca se agita si face pledoarie emotionala pentru resurse la toate persoanele care-l pot ajuta (se agita, da telefoane, plateste din buzunar un bilet dus-intors care costa mai mult decat salariul lui pe luna), fiind usor amuzat de strigatele lui catre lumea larga. Oare la ce te poti astepta din parte lui mai departe? Sa fie motivat, sa munceasca cu drag si spor, sa-ti fie recunoscator ca vede din mers o tara straina?

Am exagerat intentionat, jucandu-ma cu imaginatia, pentru a crea o situatie exceptionala (dar cine stie, uneori viata ne surprinde), am creat o poveste care ne poate ajuta sa fim mai empatici si sa intelegem mai usor ce sta in spatele unor reglementari. Legea, oricat de rece ar parea, are la origini niste principii morale de bun simt pe care uneori le uitam, sau nici nu ne dam seama ca le incalcam (sa nu uitam de prezumtia de nevinovatie). Se intampla mai ales celor care, ajunsi la siguranta statutului de "leu", uita cum este sa te lupti pentru resurse si sa supravietuiesti intr-o "jungla".

Publicat de Aurelia Mihai - psiholog cu dubla specializare: in Resurse Umane, dar si in Psihoterapie si Psihodiagnostic. Experienta in Consultanta Resurse Umane (recrutare si head-hunting, evaluari de personal si Assessment Centers, training-uri si programe de dezvoltare pe subiecte legate de Resurse Umane si Managementul Carierei). Consultant Ascendis din decembrie 2005. la data de 15 februarie 2007