Munca in strainatate: 4000 de locuri de munca in sistemul medical din Spania

Peste 4.000 de locuri de munca sunt disponibile in spitalele din Comunitatea Valenciana, scrie Adevarul. Lipsa acuta de personal a determinat guvernul sa propuna o schimbare in legea echivalarii diplomelor medicilor straini. Dintre joburile vacante, 900 sunt de medici de familie, 500 de infirmieri, alte 500 de ajutori de infirmieri si 400 de bracardieri.

In centrele medicale din zona Valencia, cele mai mici salarii le au bracardierii, cu 9.800 de euro pe an, in timp ce infirmierii ajung la 21.000 de euro anual. Medicii specialisti primesc un salariu de 39.000 de euro pe an, anumite specializari putand ajunge si la 42.000 de euro (psihiatri, ginecologi), potrivit sursei citate.

Echivalarea diplomei, in 2 luni

Consilierii pe probleme de sanatate de pe intreg teritoriul spaniol au cerut schimbarea legii echivalarii diplomelor universitare ale strainilor, pentru a facilita accesul acestora la locuri de munca din domeniul medical. Daca pana in prezent echivalarea diplomei putea dura si pana la 2 ani si jumatate, Ministerul Sanatatii Publice spaniol a raspuns pozitiv cererii si perioada se va reduce la cel mult doua luni.

Formalitatile si actele necesare pentru echivalarea diplomelor universitare in Spania

Ca sa iti poti echivala diploma de medic (si nu numai) obtinuta in Romania, trebuie sa prezinti documentele de mai jos la urmatoarele adrese

  • In Spania:
Madrid: Subdirección General  de Títulos, Homologaciones y Convalidaciones, Ministerio de Educación y Ciencia, Paseo del Prado, 28, 28071, Madrid
In alte  orase  decat Madrid: Delegación  del Gobierno, Subdelegación del Gobiernoš  sau Oficina de la Alta Inspección  

  • In Romania:
Birou Atasat Invatamant - Ambasada Spaniei, Intrarea Bitolia 25, sector 1, Bucuresti, tel. 0212301772, program cu publicul, luni-vineri, 9.30-12.30

Documente necesare

1. Cerere tip (Solicitud de Homologación de Título Extranjero de Educación Superior)  - Se   obtine de la Biroul Atasat Invatamant sau de pe internet, la adresa http://www.mec.es/mecd/titulos/files/Anexo9-2.doc.

La punctul 3 al acestui document ("Datos relativos a la  solicitud") se va indica diploma universitara spaniola cea mai apropiata celei obtinute in Romania. Lista oficiala a diplomelor spaniole se poate consulta la adresa http://wwwn.mec.es/educa/jsp/plantilla.jsp?id=602&area=ccuniv&contenido=/ccuniv/html/direct_generales/direcgen.html sau adresandu-va personalului Biroului Atasat Invatamant.

2. Fotocopie stampilata a pasaportului ("Compulsa") - Se  poate obtine in Romania la Birou Atasat Invatamant sau la Ambasada Spaniei (str. Tirana, nr. 1, Bucuresti). In Spania se poate obtine de la orice organism oficial.

3. Fotocopie stampilata a Diplomei de Licenta ( "Compulsa") - Se  poate obtine in Romania la Birou Atasat Invatamant sau la Ambasada Spaniei (str. Tirana, nr. 1, Bucuresti). In Spania se poate obtine de la orice organism oficial.

4. Traducerea Diplomei in limba spaniola - legalizata la notariat.

5. Fotocopie stampilata a foii matricole ("Compulsa")  - Se  poate obtine in Romania la Birou Atasat Invatamant sau la Ambasada Spaniei (str. Tirana, nr. 1, Bucuresti). In Spania se poate obtine de la orice organism oficial.

6. Traducerea foii matricole in limba spaniola - legalizata la notariat.

7. Programa analitica (facultativ).

8. Traducerea neoficiala a programei analitice (facultativ).

9. Ordin de transfer bancar care sa justifice efectuarea platii taxei de echivalare pentru diplomele de licenta.

Daca dosarul cu acte este depus in Spania, traducerea documentelor cu numerele 4 si 6 se poate realiza de orice traducator autorizat din Peninsula. Plata taxei de echivalare se poate face la orice banca, iar echivalarea diplomei poate fi initiata de persoana in cauza sau de catre o alta persoana imputernicita.
 
Dupa ce ai prezentat documentele (in Romania sau in Spania), diploma si foaia matricola se inapoiaza, dupa ce au fost fotocopiate si cercetate. La finalizarea procesului, Ministerul Educatiei si Stiintei din Spania trimite persoanei interesate, la adresa indicata in cererea tip, certificatul de obtinere a echivalarii diplomei.

Vezi pe Myjob ofertele de locuri de munca in Spania.

Publicat de Myjob la data de 23 martie 2009

Rating articol:

Puneti un link catre acest articol adaugand pe site-ul dvs codul de mai jos:

Acest material este proprietatea Myjob.ro si nu poate fi reprodus sau distribuit fara acord prealabil.
Articolul poate fi citat integral sau partial numai cu specificarea sursei si link catre www.myjob.ro

Te duci la munca atunci cand esti bolnav?

pentru a vedea rezultatele.