Asistenta clienti
Esti candidat? Cauta job
Locuri de munca

Evaluarea performantelor pentru oferirea de beneficii extrasalariale

Evaluarea performantelor este obligatorie conform legii. Managerii de HR pot face evaluarea stabilind la final masura in care un angajat poate obtine beneficii sau stimulente extrasalariale.

Astfel, vor fi stimulati prin beneficii extrasalariale angajatii care inregistreaza performanta, pe cand cei care nu obtin rezultatele scontate vor fi stimulati mai putin sau deloc. Evident, acestia pot fi chiar concediati.

Ce se intampla cand in procesul evaluarii se strecoara greseli?

Uneori, managerii evalueaza intentionat in mod eronat angajatii, urmarind sa-i concedieze.

Atentie! Erorile intentionate, care se comit atunci cand organizatia practica o politica inadecvata privind resursele umane, vor duce la pierderea persoanelor cel mai bine pregatite.

Unii manageri maresc artificial estimarile reusitei subalternilor lor din urmatoarele motive:

  • vor sa pastreze in companie si sa incurajeze un salariat pentru care nu exista oportunitatea cresterilor salariale in viitorul apropiat;
  • vor sa protejeze sau sa incurajeze un angajat a carui performanta a suferit din cauza unor probleme personale;
  • vor sa evite expunerea unor caracteristici neplacute care ar influenta in mod negativ imaginea¬† sefului ierarhic sau a intreprinderii; .
  • nu vor sa consemneze in scris performantele slabe a angajatului, deoarece acestea ar putea contribui la caracterizarea negativa permanenta a lui (si implicit la primirea unor beneficii mai mici);
  • vor sa evite discutii neplacute si in contradictoriu cu un angajat;
  • vor sa recompenseze un angajat care a dat dovada de o imbunatatire crescanda, cu toate ca performanta nu a atins deocamdata cotele dorite.

Motivele enumerate anterior sunt strans legate de stimularea salariatilor. Astfel, salariatii primesc uneori punctaje ridicate pentru incurajare, chiar daca nu le merita pe deplin. Acesti angajati ar trebui antentionati ca se asteapta mult mai mult de la ei si ca avantajele pe care le-au primit merita un efort mult mai mare. Salariatii trebuie sa stie ca datoria lor este de a-si creste punctajul, deci, de a-si mari performantele. In caz contrar, s-ar putea constata ca masura intreprinsa a generat efectul contrar asteptat.

Pe de alta parte, unii manageri micsoreaza articifial rezultatele salariatilor lor din urmatoarele motive:

  • vor sa le arate angajatilor ca se asteapta mult mai mult de la ei, indreptandu-i in directia unei performante superioare;
  • vor sa le dea o lectie angajatilor rebeli, confruntandu-i cu realitatea si stimulandu-i sa-si indeplineasca sarcinile in cadrul fixat de angajator (cadru disciplinar, al performantelor, al rapiditatii etc.);
  • vor sa transmita un mesaj salariatului care se doreste a fi concediat;
  • vor sa intocmeasca o evidenta foarte bine documentata, in scris, asupra performantelor slabe, astfel incat angajatul propus pentru concediere sa fie complet informat asupra faptelor care au dus la decizia respectiva.

Atentie! Unii angajati ar putea avea reactii violente la aflarea rezultatelor obtinute. Acestia s-ar putea compara cu alti colegi si v-ar putea pune intr-o situatie la care nu v-ati fi asteptat.

Asadar, incercati sa va evaluati in mod cat mai corect subordonatii si oferiti-le acestora beneficii pe masura rezultatelor obtinute.

Mai multe detalii despre subiect gasiti aici.

Publicat de Divizia de Legislatia Muncii - Rentrop & Straton la data de 31 mai 2012

Rating articol:

Puneti un link catre acest articol adaugand pe site-ul dvs codul de mai jos:

Acest material este proprietatea Myjob.ro si nu poate fi reprodus sau distribuit fara acord prealabil.
Articolul poate fi citat integral sau partial numai cu specificarea sursei si link catre www.myjob.ro