Operator Call Center !!!! salariu avantajos !!!

DECH Business Clinic

09-11-2015 | EXPIRA LA 09-12-2015

Job expirat

RESPONSABILITATI

Se caută o persoană cu o bună capacitate de ascultare și înțelegere, bine organizată și comunicativă. Aceasta trebuie să dea dovadă de dinamism, flexibilitate și adaptabilitate, cu un nivel de atenție peste medie, fire deschisă și orientată către nevoile clientului.

În sarcinile de lucru vor intra preluarea de apeluri telefonice (Infoline) și comenzi, moderarea contractelor survenite precum și relaționarea cu clienții și serviciile de curierat prin e-mail sau telefon. În plus față de acestea angajatul va mai întreprinde activități de telemarketing și televânzare.
Programul de lucru este de 8 ore (cu o oră destinată pauzei de masă) de Luni până Vineri, cu o Sâmbătă de muncă o dată la două săptămâni. În cazul în care nu există încărcare în cadrul departamentului de Call Center, se vor presta activităţi pentru alte departamente din cadrul companiei.

Responsabilități:
• însuşirea regulamentelor de participare şi a scenariilor de dialog;
• preluarea unui număr cât mai mare de apeluri;
• identificarea nevoilor clienților potențiali, sublinierea beneficiilor produselor și serviciilor beneficiarului;
• identificarea corectă și găsirea celor mai bune soluții pentru client și beneficiar;
• oferirea de răspunsuri profesioniste și implicarea activă în rezolvarea problemelor semnalate de clienți, păstrând un ton amabil și profesionist pe toată durata apelului;
• asistarea și sfătuirea clientului cu privire la produsele și serviciile oferite de marcă;
• propunerea și vânzarea de oferte adiționale și/sau complementare;
• atingerea obiectivelor comunicate de specialistul în marketing și/sau funcţionarul în relaţii clienţi;
• promovarea și vânzarea produselor beneficiarului, la fiecare convorbire cu clientul;
• înregistarea informațiilor necesare în sistemul informatic;
• tratarea și înregistrarea corespondentei clientilor sosită prin poștă;
• contactarea clienților pentru relaționare, obținere de informații și analize privind gradul de satisfacţie al serviciului oferit;
• informarea permanentă cu privire la produsele, serviciile și ofertele în curs.


CERINTE

nu exista


DESCRIEREA FIRMEI

DECH BUSINESS CLINIC - suntem o companie românească de consultanță în Resurse Umane. Abordăm acest domeniu din două perspective: recrutarea de personal și riscurile psihosociale pentru companii.

Efectuăm servicii de recrutare de personal la orice nivel ierarhic, asigurăm testare psihologică, creare de profile psihologice în funcție de nevoile și strategiile de dezvoltare ale companiei.

Riscurile psihosociale le privim din perspectiva a trei factori: stres, anxietate de performanță și motivația la locul de muncă. Serviciile oferite sunt testare psihologică a nivelului riscurilor psihosociale, creare și implementare de soluții preventive în legătură cu factorii prezentați, implementarea de workshop-uri și teambuilding-uri de dezvoltare personală pentru crearea coeziunii intra și inter-departamentale.