Consilier Juridic în cadrul Serviciului Studii, Statistică și Legislație

Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România

16-04-2015 | EXPIRA LA 25-04-2015

Job expirat

RESPONSABILITATI

ATRIBUȚIILE ȘI RESPONSABILITĂȚILE PRINCIPALE ALE POSTULUI:
Postul de consilier juridic în cadrul Serviciului Studii, Statistică și Legislație. Organizare Ședințe Congres și Consiliu - Direcţia Juridică se află în directa subordine a Directorului Direcției Juridice.
Atribuțiile principale ale postului sunt:
a) întocmeşte propuneri pentru elaborarea, modificarea şi/sau completarea legislației în domeniu, a regulamentelor, hotărârilor, deciziilor, dispozițiilor şi instrucţiunilor UNEJ, atunci când este necesar;
b) participă, în limita competenţelor consilierilor juridici, la grupuri de lucru, constituite atât la nivelul UNEJ, cât şi la nivel interinstituţional;
c) formulează răspunsuri la solicitări ale autorităţilor statului (Parlamentul României, Guvernul României, Ministerul Justiției, Parchet, şamd.) sau la memorii transmise spre soluţionare de către aceste autorităţi;
d) furnizează servicii de consiliere juridică celorlalte structuri organizatorice din cadrul UNEJ;
e) avizează pentru conformitate/legalitate actele emise de către structurile organizatorice ale UNEJ, la solicitarea acestora;
f) emite opinii juridice asupra actelor cu caracter juridic în legătură cu activitatea UNEJ;
g) întocmește și actualizează periodic Tabloul Executorilor Judecătorești;
h) monitorizează toate actele normative care se publică în Monitorul Oficial al României şi semnalează conducerii instituţiei, sarcinile ce îi revin din acestea;
i) monitorizează permanent toate proiectele de lege sau propunerile legislative aflate în dezbatere publică sau în procedură parlamentară;
j) monitorizează și cetralizează permanent problemele și situațiile de aplicare neunitară a legislației, apărute în procedura de executare silită;
k) oferă suportul tehnic în vederea organizării concursurilor/examenelor de admitere în profesie și a examenelor de definitivat organizate de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești;
l) participă la elaborarea trimestrială a Buletinului executorilor judecătorești prevăzut la art. 21 lit. p) din Statutul U.N.E.J., aprobat prin Hotărârea Congresului UNEJ nr. 19/2010, cu modificările și completările ulterioare;
m) elaborează notele de aprobare/informare care urmează a fi prezentate Consiliului UNEJ privind problematica referitoare la sfera de activitate a serviciului din care face parte;
n) analizează, la solicitarea conducerii UNEJ, reclamaţiile/sesizările formulate de către petenți sau de către anumiți executori judecătorești sau alte entități şi redactează propunerile corespunzătoare pe care le înaintează conducerii UNEJ; etc.


CERINTE

STUDII ȘI EXPERIENȚĂ:

a) Studii: superioare în domeniul drept/ştiinţe juridice, absolvite cu diplomă de licență;
b) Experiență de specialitate juridică acumulată: minimum 3 ani;
c) Experiență în domeniul executării silite sau al elaborării actelor normative acumulată: minimum 2 ani.

COMPETENȚE COMPORTAMENTALE:

- Orientare către performanță;
- Cooperare;
- Integritate organizațională;

ALTE CONDIȚII DE ÎNSCRIERE LA CONCURS:

A. Condiții generale
- candidatul trebuie să aibă cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;
- candidatul trebuie să beneficieze de drepturile cetățenești;
- apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei; starea de sănătate este atestată pe bază de examen medical de specialitate;
- să prezinte garanțiile morale necesare exercitării atribuțiilor avute în vedere (să nu fi fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni; să nu fi desfășurat activitate de poliție politică; să nu fi fost destituit dintr-o funcție publică în ultimii 5 ani);
- îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate, precum și pe cele de integritate stabilite în anunțul de recrutare;

B. Condiții specifice
• Pregătire complementară (cursuri de specializare): cunoştinţe legislaţie specifică activităţii de executare silită, cunoștințe solide în domeniul elaborării actelor normative, precum și alte specializări relevante;
• Limba engleză: nivel mediu;
• Cunoștințe operare PC: nivel mediu.
• Disponibilitate de deplasare în țară, ocazional


LEGISLAȚIE DE REFERINŢĂ ŞI LEGISLAȚIE CONEXĂ

- Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
- Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea Congresului U.N.E.J. nr. 19/2010, cu modificările și completările ulterioare
- Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare.


DOSARUL DE CANDIDATURĂ:
Conține următoarele elemente:
1. Formularul de candidatură;
2. CV în format Europass;
3. Scrisoare de intenție;
4. Scrisoare/ scrisori de recomandare de la persoane care cunosc trecutul profesional al candidatului;
5. Copie a actului de identitate al candidatului.

Se admit doar dosare complete de candidatură.