Inginer - Servicii business - Botosani

Telekom Romania Communications S.A.

01-08-2016 | EXPIRA LA 31-08-2016

Job expirat

RESPONSABILITATI

SCOP: Participă la activităţile tehnice, asignate compartimentului, care necesită cunoştinţe profesionale superioare cât şi experienţă. Efectuează toate activităţile tehnice de instalare şi întreţinere pentru clienţi, în vederea asigurării infrastructurii tehnice, indispensabilă pentru furnizarea unor servicii de calitate, contribuind astfel la îmbunătăţirea satisfacţiei clienţilor prin reducerea timpului de aşteptare pentru instalarea serviciilor şi a duratei deranjamentelor tehnice.



RESPONSABILITĂŢI PRINCIPALE:


•Configurează, instalează şi pune în funcţiune la locaţia clientului toate echipamentele de infrastructură necesare (VPN, Mnet, IPFix, IP Transit, Clear Channel, L2 Connect, DSL, FTTX, ISDN, PABX, circuite închiriate, reţele de interior, etc.) pentru a contribui la furnizarea de servicii clienţilor conform obligaţiilor contractuale asumate şi standardelor stabilite în acordurile privind calitatea;


•Efectuează toate activităţile de service post-vânzare şi întreţinere preventivă la locaţia clientului, conform obligaţiilor contractuale şi procedurilor tehnice de întreţinere, în vederea asigurării unei funcţionări eficiente a echipamentelor/sistemelor;

•Efectuează întreţinerea corectivă a echipamentelor (VPN, Mnet, IPFix, IP Transit, Clear Channel, L2 Connect, DSL, FTTX, ISDN, PABX, circuite închiriate, reţele de interior, etc.) utilizând dispozitive electronice de testare, măsurare şi monitorizare pentru a identifica problema, a evalua cauza şi a izola şi restabili deranjamentul, contribuind astfel la îmbunătăţirea satisfacţiei clienţilor prin reducerea timpilor de nefuncţionare a serviciului/echipamentului;

◦asigură suport tehnic Reprezentanţilor de Vânzări;

◦efectuează vizite la clienţi împreună cu Reprezentanţi de Vânzări, pentru identificare cerinţe client;

◦întocmesc documentaţiile necesare lucrărilor de cablare.


•Respectă termenele de instalare şi înlătură deranjamentele în perioada de timp impusă, prin contract;

•Are relaţii funcţionale cu specialişti din cadrul altor compartimente, conform procedurilor în vigoare, în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice ( instalare, mentenanţă, elaborare soluţii acces ). Comunicarea cu aceştia se realizează prin înregistrări specifice.

•Menţine şi promovează standardele şi imaginea companiei prin prestarea unor servicii de calitate şi printr-o atitudine profesională faţă de toţi clienţii;

•Completează formulare şi rapoarte conform procedurilor şi instrucţiunilor de lucru;

•Întocmeşte lucrări de înregistrare ori analize financiare solicitate de şefii ierarhici şi prezintă rezultatele şi interpretările pentru a fi analizate;

•Se preocupă de îmbunătăţirea pregătirii sale profesionale având obligaţia să cunoască şi să aplice prevederile legale, instrucţiunile, metodologiile interne şi procedurile de lucru care fac referire la activitatea pe care o desfăşoară;


CERINTE

Studii:


•Studii superioare tehnice de lunga durata (electronică, telecomunicaţii, cibernetică, automatică, calculatoare)

•Certificare tehnică nivel bază (Suport Tehnic).

•Cursuri de specializare.


Experienţa în muncă:

•Minimum 3 ani experienţă în domeniul telecomunicaţiilor, preferabil în sfera echipamentelor instalate la sediul clientului (instalare şi întreţinere şi/sau vânzare).


Cunoştinţe, Aptitudini & Abilităţi:


•Telecomunicaţii — cunoştinţe despre transmisiuni, comutaţie, monitorizare şi operare a echipamentelor de telecomunicaţii;

•Orientare spre client

•Gândire deductivă – abilitatea de a aplica reguli generale unor probleme concrete pentru a găsi soluţii viabile;

•Identificarea problemelor – abilitatea de a observa când ceva nu funcţionează bine sau este posibil să nu funcţioneze bine;

•Lucru în echipă – cooperează cu colegii în realizarea lucrărilor şi obiectivelor comune;

•Bune abilităţi de comunicare;

•Cunoştinţe de operare pe calculator;

•Îndemânare;

•Iniţiativă;

•Integritate – onest, corect;

•Adaptabilitate rapidă la situaţii atipice;

•Disponibilitatea de a-şi îmbunătăţi pregătirea profesională în funcţie de cerinţele locului de muncă prin participarea la cursuri, seminarii, prezentări;

•Utilizarea unei limbi straine (engleza) in scopul atingerii la timp a obiectivelor comune.

•Carnet de conducere fără incidente;


DESCRIEREA FIRMEI

Telekom Romania este un brand de telecomunicaţii nou și dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, simplificate și personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu peste 10 de milioane de contracte de servicii.

Prin cei doi operatori, Telekom Romania Mobile Communications şi Telekom Romania Communications, Telekom Romania oferă servicii integrate de telecomunicații, astfel încât clienţii să beneficieze de o experiență completă şi plină de satisfacţii: servicii de voce și date mobile 3G și 4G mobile, telefonie fixă tradițională, internet de mare viteză și televiziune pe mai multe tehnologii, inclusiv IPTV precum și conținut de înaltă calitate și exclusivități. Pentru clienţii business, noul brand este promisiunea unor soluții IT & C la cheie, care să sprijine companiile să devină mai competitive și mai agile.

Telekom Romania este un brand din familia Deutsche Telekom, prezent în 51 de țări de pe cinci continente, cu peste 143 de milioane de clienţi de telefonie mobilă, 31 de milioane de clienţi de servicii fixe şi peste 17 milioane de linii de broadband din întreaga lume. Brandul este prezent pe piaţa românească din 2014, după rebranding-ul comun al COSMOTE România și Romtelecom.