''Cei care doresc sa-si faca o cariera in domeniul farmaceutic trebuie sa dea dovada de foarte multa implicare''

Targul de joburi al primaverii, 24 martie – 18 aprilie vine in sprijinul candidatilor pentru a-si analiza optiunile pentru o cariera in domeniul farmaceutic. In continuarea interviului candidatii pot citi si un testimonial al unei angajate a City Pharma.

1. Din discutia cu dvs. am inteles ca aveti o experienta de aproximativ 2 ani in domeniul farmaceutic. Care este pentru dvs. provocarea din acest domeniu de activitate?

Domeniul farmaceutic este unul foarte dinamic, atipic din mai multe puncte de vedere in care provocarile apar din nevoia de a fi mereu informat pentru a putea propune tot timpul metode de lucru noi.

2. Care considerati ca sunt calitatile de care are nevoie un profesionist pentru a avea succes in acest domeniu de activitate? Cata permisivitate pentru greseli exista in acest domeniu?

Cei care doresc sa-si faca o cariera in domeniul farmaceutic trebuie sa dea dovada de foarte multa implicare si dedicare fata de profesia aleasa. Tocmai pentru ca permisivitatea pentru greseli nu este foarte mare mai ales in relatia cu pacientii, este nevoie de o pregatire profesionala continua. Responsabilitatea individuala asociata acestui domeniu este foarte mare, responsabilitate care trebuie asumata atat de cei cu experienta, cat si de tineri absolventi.

3. Ce anume urmariti la un candidat si care sunt abilitatile/aptitudinile ce l-ar putea diferentia pe acesta fata de alti candidati ce urmaresc o pozitie similara in acest domeniu; ma gandesc, sa zicem, la un candidat cu un nivel mediu de cariera, intre 1-3 ani.

Intre candidatii cu aceleasi nivel de experienta se pot face departajari in ceea ce priveste cunostintele profesionale (prin folosirea de teste de cunostiinte profesionale). La fel de importante sunt insa si atitudinea fata de munca, modul de asumare a responsabilitatii, capacitatea de a se integra intr-un colectiv, de a lucra in echipa.

4. Adesea candidatii aleg sa nu isi analizeze foarte bine abilitatile si CV-ul pare saracacios. Care ar putea fi abilitatile transferabile care ar putea sa ajute un candidat pentru a se specializa sau a se reorienta spre domeniul farmaceutic?

In momentul de fata posibilitatile deschise pentru cei care doresc sa se specializeze in domeniul farmaceutic sunt destul de variante, un exemplu fiind accesul facil la programele de training oferite de companiile care activeaza in domeniu (una dintre acestea fiind City Pharma). Cei care doresc sa se perfectioneze in domeniu trebuie sa fie, in primul rand, cat mai deschisi si dornici sa acumuleze cat mai multe informatii. Un alt factor important il reprezinta alegerea cu grija a companiei in care sa-si desfasoare activitatea, astfel incat sa aiba acces la metode si tehnici de lucru cat mai moderne.

5. Exista uneori pericolul ca si in acest domeniu un angajat sa aiba sentimentul ca jobul lui devine monoton. Nu toti angajatorii pot oferi angajatilor un plan de cariera. Ce ar trebui sa faca angajatul pentru a iesi din aceasta „groapa de potential”?

Avand in vedere oferta destul de mare de joburi in domeniul farmaceutic o persoana care lucreaza intr-o companie care nu ia in considerare dezvoltarea profesionala a angajatilor, poate opta pentru o alta companie. Tocmai din acest motiv City Pharma acorda o mare importanta construirii unui plan de cariera pentru fiecare din angajatii sai.

6. Ce ati recomanda unui student: sa termine intai facultatea si apoi sa isi caute in job sau sa caute sa se angajeze intr-o companie pe perioada studiilor si sa invete si din experienta? Care dintre aceste doua aspecte credeti ca este cel mai important: studiile sau experienta?

Consider ca in acest domeniu, studiile sunt foarte importante, insa in cursul efectuarii acestora este bine sa existe un job part-time cel putin in ultimul an de facultate. Si stagiile de practica pe perioada verii sunt foarte utile pentru acumularea de experienta profesionala.

7. Cat de importanta este in acest domeniu de activitate munca intr-o echipa? Exista si activitati in care este mai bine sa fii singur in fata provocarii?

In domeniul farmaceutic se lucreaza preponderent in echipa. Este de dorit ca personalul unui farmacii sa se comporte ca o echipa. Desi consilierea pacientului de catre farmacist se face de obicei individual, activitatile curente presupun comunicare si colaborare intre colegi.

8. Care ar fi reperele de cariera pe care trebuie sa si le fixeze un tanar pentru a putea accede in timp la o pozitie manageriala?

Accesul la o pozitie manageriala este posibila dupa parcurgerea unui drum lung pentru cel care porneste de pe o pozitie de entry-level. Tinerii absolventi nu trebuie sa uite ca in spatele celor care detin functii de conducere sunt foarte multi ani de munca sustinuta. Cred ca promovarea de pe un nivel pe altul se face pas cu pas, fara a sari etape.

9. Mentorul sau modelele in viata v-au ajutat sa va alegeti drumul in cariera? Care ar fi criteriile dupa care un tanar ar trebui sa isi aleaga un model de cariera in domeniul farmaceutic?

Mentorii din acest domeniu pot fi alesi fie dintre profesorii marcanti, fie, cel mai frecvent, dintre persoanele cu care tinerii se intersecteaza in viata profesionala, sub a caror coordonare lucreaza la un moment dat. Modul cum cei cu mai multa experienta rezolva situatiile problematice de care se lovesc ar trebui sa constituie un exemplu pentru cei mai tineri.

10. Credeti ca oferta salariala in acest domeniu este un factor principal de atractie al tinerilor pentru a-si crea o cariera in domeniu? Ce alte beneficii pot fi atractive pentru candidatii interesati de o cariera in acest domeniu?

Avand in vedere ca in domeniul farmaceutic salariile sunt la un nivel ridicat, comparabile cu cele din domeniul IT sau bancar, este clar ca ele reprezinta un punct de atractie mai ales pentru cei tineri. Politica de acordare a beneficiilor este specifica fiecarei companii. De exemplu, City Pharma ofera angajatilor sai accesul permanent la programe de training, bonusuri in functie de performante, prime cu ocazia sarbatorilor, reduceri la produsele achizitionate din farmaciile proprii, diferite premii in functie de concursurile interne organizate.
 
  • Farmacist sef Nicoleta DanTestimonialul Farmacistei sefe a City Pahrma, Slatina, Nicoleta Dan

A fi angajat City Pharma inseamna sa fii respectat ca om si ca profesionist. Desi par cuvinte mari experienta le confirma.

“City Pharma”- inseamna sa profesezi cum consideri mai bine, sa te perfectionezi profesional si managerial alaturi de o echipa foarte buna.

“City Pharma”- inseamna sa-ti doresti sa vii la serviciu. Eu lucrez in cadrul lantului de peste 6 ani, nu am regretat niciodata alegerea facuta si inca vin cu cea mai mare placere la serviciu.

……Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la locul meu de munca, ma simt implinita…

Publicat de Myjob la data de 21 martie 2008

Rating articol:

Puneti un link catre acest articol adaugand pe site-ul dvs codul de mai jos:

Acest material este proprietatea Myjob.ro si nu poate fi reprodus sau distribuit fara acord prealabil.
Articolul poate fi citat integral sau partial numai cu specificarea sursei si link catre www.myjob.ro

Cate persoane pe care le cunosti PERSONAL au fost date afara in ultimele 12 luni?

pentru a vedea rezultatele.