Asistenta clienti
Esti candidat? Cauta job
Locuri de munca

8 pasi pentru chestionarea angajatilor

Atunci cand va pregatiti sa va chestionati colegii sau subalternii, asigurati-va ca acordati o atentie deosebita urmatoarelor elemente:

1. Marimea chestionarului. Aceasta depinde de importanta temei pentru grupul-tinta. Ati putea aloca intre 15 si 45 de minute. Atentie! Nu concepeti un chestionar prea scurt. Riscati sa dati impresia ca ati omis intrebari esentiale.

2. Lizibilitatea chestionarului. Folositi un corp de litera lizibil, de preferat Times New Roman cu corp de 11 sau 12 puncte. Textul trebuie sa poata fi citit cu usurinta. Daca alegeti un scris mai mic, persoanele mai in varsta il vor citi cu greutate.
 
3. Formularea intrebarilor. Formulati intrebarile concret si clar, fara sa lasati loc de interpretari. Este bine sa tineti cont de acest lucru in special atunci cand aveti de-a face cu persoane cu un nivel diferit de experienta in comunicare. Evitati negatiile duble, deoarece numai aproximativ 20% din indivizi percep si inteleg spontan astfel de exprimari. Inclusiv negatiile simple pot duce la confuzii: daca una dintre intrebarile chestionarului este „Nu sunt motivat“, cu variante de raspuns „Da/Nu“, un angajat care doreste sa raspunda ca nu este motivat trebuie sa bifeze varianta „Da“. Dar in limbajul cotidian formularea corecta este „Nu, nu sunt motivat“. Cel mai sigur este sa nu folositi deloc negatii.

4. Limba de redactare. Traduceti chestionarul in limba materna vorbita de grupul caruia va adresati. Daca o parte dintre angajati vorbeste o alta limba materna si nu stapaneste foarte bine limba romana, trebuie sa traduceti chestionarul. Altfel creati impresia ca nu va intereseaza parerea colegilor dvs. straini.

5. Categorii de raspuns. Folositi variante de raspuns clare ca, de exemplu, „corespunde”/„nu corespunde”. Evitati sa dati variante de raspuns de felul „intotdeauna“, „frecvent“ si „adesea“ pentru ca va va fi foarte greu sa faceti diferenta intre „frecvent“ si „adesea“. Raspunsurile „Da/Nu“ sunt clare si se limiteaza la doua alternative. Dar, atentie! Raspunsurile „Da/Nu“ sunt utile numai daca exista intr-adevar doar doua posibilitati alternative de raspuns ca, de exemplu, in intrebarea „Cunoasteti motivul pentru care doriti........?“.

Daca variantele de raspuns la prima intrebare sunt asezate intr-un anumit fel (de exemplu „Da“ in stanga si „Nu“ in dreapta), mentineti aceasta pozitionare pe tot parcursul chestionarului. Altfel, multi dintre cei chestionati vor da un raspuns gresit, ei fiind obisnuiti cu aceasta amplasare a raspunsurilor.

6. Intrebari deschise. Acordati atentie analizei propriu-zise, ordonarii, numararii si introducerii datelor in cazul unei evaluari electronice. Intrebarile deschise va ofera foarte multe informatii diferite, dar au dezavantajul ca analiza lor dureaza mult. In cazul chestionarelor mari rezervati-va timp suficient pentru a evalua corect raspunsurile intrebarilor deschise.

7. Interpretarea rezultatelor. Clarificati raspunsurile confuze in cadrul unor interviuri. Cereti colegilor sau subalternilor chestionati sa-si expuna cu sinceritate parerea. Daca acestia isi doresc sa fie motivati, vor fi interesati de rezultatele obtinute si vor da dovada de transparenta.

8. Prezentarea rezultatelor.  Intocmiti tabele si grafice si redactati textul pentru interpretare. Pregatiti rezultatele astfel incat angajatii sa le afle rapid. Graficele sunt utile pentru ordonarea datelor numeroase, caci pot fi urmarite si comparate usor. Textul insotitor poate da detalii pentru ca graficul sa fie usor urmarit si inteles.

Pentru mai multe detalii despre o comunicare eficienta cu angajatii dvs. accesati www.comunicareinterna.resurseumane.org.

Publicat de Divizia de Legislatia Muncii - Rentrop & Straton la data de 15 mai 2012

Rating articol:

Puneti un link catre acest articol adaugand pe site-ul dvs codul de mai jos:

Acest material este proprietatea Myjob.ro si nu poate fi reprodus sau distribuit fara acord prealabil.
Articolul poate fi citat integral sau partial numai cu specificarea sursei si link catre www.myjob.ro