Despre pensiile private obligatorii(I)

Pentru a va inlesni alegerea unui fond privat de pensii va prezentam cateva prevederi legale care stau la baza acestui proces. Fie ca esti foarte tanar, fie ca anii petrecuti in diverse locuri de munca s-au acumulat fara sa iti dai seama, trebuie sa stii cine iti va administra banii de care vei avea nevoie atunci cand nu vei mai putea munci. Astfel, cand va veni vremea sa te odihnesti, sa poti constata ca investitiile acelui fond de pensii iti vor aduce un trai mai bun.

Sa trecem in revista cateva din prevederile legale privind cine, cat si cum va contribui la fondurile private de pensii. Cu sprijinul d-nei Gabriela Irimia, Consilerul juridic la S.C. Vel Pitar S.A., am selectat pentru voi cateva dintre prevederile legale ce v-ar putea fi de folos.

1) CONTRIBUTIA

In acest sistem , contributia la fondul de pensii este parte din contributia individuala de asigurari sociale datorata la sistemul public de pensii, deci cota de contributie nu va micsora veniturile salariatului, deoarece procentul se ''rupe'' din cota de CAS.
Contributia la fondul de pensii se evidentiaza distinct, se deduce din venitul brut realizat de asigurat, in mod similar cu contributia obligatorie datorata conform Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare. Contributia la fondul de pensii se constituie si se vireaza in aceleasi conditii cu cele stabilite pentru contributia de asigurari sociale. Baza de calcul, retinerea si termenele de plata a contributiei la fondul de pensii sunt aceleasi cu cele stabilite pentru contributia de asigurari sociale.
La momentul inceperii activitatii de colectare, cuantumul contributiei este de 2% din baza de calcul.
In termen de 8 ani de la inceperea colectarii, cota de contributie se majoreaza la 6%, cu o crestere de 0,5 puncte procentuale pe an, incepand cu data de 1 ianuarie a fiecarui an.

2) BENEFICIARII - PARTICIPANTI

a) Persoanele care pana la data de 31 decembrie 2007 nu au implinit varsta de 35 de ani sau care implinesc aceasta varsta la aceasta data, trebuie sa adere la un fond de pensii administrat privat.
b) Persoanele care la data de 31 decembrie 2007 nu au implinit varsta de 45 de ani sau care implinesc aceasta varsta la aceasta data, pot adera la un fond de pensii administrat privat.

Toti participantii si beneficiarii la un fond de pensii au aceleasi drepturi si obligatii si li se aplica un tratament nediscriminatoriu.
Nicio persoana care doreste sa devina participant nu poate fi supusa unui tratament discriminatoriu si nu i se poate refuza calitatea de participant, daca aceasta este eligibila. Este interzisa orice discriminare directa sau indirecta dupa criteriul de sex, in special cu privire la aria de aplicare si conditiile schemelor de pensii private, contributii si beneficii.


Participantii si beneficiarii la un fond de pensii au dreptul la egalitate de tratament si in cazul schimbarii locului de munca, domiciliului sau resedintei intr-o alta tara, stat membru al Uniunii Europene ori stat apartinand Spatiului Economic European.
In cazul schimbarii locului de munca, domiciliului sau resedintei intr-o alta tara, participantii pot opta intre a plati in continuare contributiile la un fond de pensii din Romania sau a plati contributii la un alt fond de pensii aflat pe teritoriul tarii respective, daca aceasta nu contravine legislatiei acestei tari.

ADERAREA la un fond de pensii administrat privat este o optiune individuala a participantului.
Procedura de aderare initiala la fondurile de pensii administrate privat incepe la data de 17 septembrie 2007.
Aderarea la un fond de pensii administrat privat se face din propria initiativa a participantului sau in urma repartizarii sale aleatorii de catre CNPAS.
Persoanele in virsta de pina la 35 de ani inclusiv trebuie sa adere la un fond de pensii administrat privat in termen de 4 luni de la data initierii procedurii de aderare initiala, respectiv 17.09.2007
Persoanele in virsta de pina la 35 de ani inclusiv, care nu adera la un fond de pensii administrat privat in termenul de 4 luni stabilit de lege sunt repartizate aleatoriu de catre CNPAS la un fond de pensii administrat privat.
Persoanele in virsta de pina la 45 de ani inclusiv pot sa adere in orice moment la un fond de pensii administrat privat, incepand cu data initierii procedurii de aderare initiala.

Persoana care indeplineste conditiile prevazute de lege dobandeste calitatea de participant la un fond de pensii administrat privat prin indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
a) a semnat un act individual de aderare sau a fost repartizata aleatoriu de catre CNPAS la un fond de pensii administrat privat;
b) actul individual de aderare a fost validat de catre CNPAS;
c) a efectuat plata unei contributii la fondul de pensii administrat privat.

O persoana nu poate fi participant la mai multe fonduri de pensii in acelasi timp si poate avea un singur cont la fondul de pensii al carui participant este, cu exceptia beneficiarilor succesorali ai participantului, carora li se deschide inca un cont, in care li se vireaza drepturile persoanei decedate.
Persoana care nu a aderat la un fond de pensii in termen de 4 luni de la data la care este obligata prin efectul legii este repartizata aleatoriu la un fond de pensii de catre institutia de evidenta. Repartizarea aleatorie a persoanelor se efectueaza direct proportional cu numarul participantilor unui fond de pensii la data efectuarii repartizarii.


Pana la aceasta data au obtinut autorizatie de la CSSPP(Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private) pentru Pilonul II urmatoarele fonduri de pensii private obligatorii:
AIG Fond de Pensii
ING Fond de Pensii
Aviva Fond de Pensii
Omniasig Pensii
Interamerican
Prima Pensie Fond de Pensii, partener BERD (Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare)
Vital , BT Aegon Fond de Pensii
Aripi, Generali Fond de Pensii
Allianz-Tiriac Pensii Private
BRD Fond de Pensii
OTP Fond de Pensii S.A.
BCR Administrare Fond de Pensii S.A.
Bancpost Fond de Pensii S.A.
KD Fond de Pensii S.A.          
MARFIN - Fond de Pensii SA
AG2R Fond de Pensii SA
MKB Romexterra Fond de Pensii SA


Urmariti articolele noastre viitoare pentru a afla si alte precizari legate de LEGEA NR. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata.
Numai prin informare veti putea face cea mai bun alegere.
Cititi continuarea acestui articol

Publicat de Gabriela Irimia, Consilerul juridic la S.C. Vel Pitar S.A la data de 6 august 2007

Rating articol:

Puneti un link catre acest articol adaugand pe site-ul dvs codul de mai jos:

Acest material este proprietatea Myjob.ro si nu poate fi reprodus sau distribuit fara acord prealabil.
Articolul poate fi citat integral sau partial numai cu specificarea sursei si link catre www.myjob.ro

Ai vrea sa pleci la munca in strainatate?

Comentarii:

  • GABRIEL VICTORIA/12-08-2007
    http://gabbivictor.blogspot.com/
  • Daniel Jan Dobrota/12-08-2007
    Pentru a calcula procentul de \"sansa\" ca un fond privat de pensii sa devina, in perspectiva, un nou \"FNI\", cred ca ar fi de interes ca, cei care vor cotiza, sa cunoasca raspunsurile la cel putin urmatoarele intrebari :
    1. Fondul privat de pensii activeaza dupa principiile unui fond de investitii ?
    2. Exista in mod clar doua entitati in speta : Fondul privat de pensii si Societatea de administrare ?
    3. Depunerile la fondul privat de pensii sunt garantate de Stat, in ce conditii si in ce cuantum ?
    4. Fondurile private de pensii anticipeaza planul de pensii individual conform unui algoritm cunoscut de contribuabil la data primei contributii ?
    5. Relatia se deruleaza pe baza unui contract fond privat de pensii - contribuabil, cunoscut intre parti, sau in baza unui contract fond privat de pensii - Stat, cu prevederi necunoscute public ?
    6. In cazul in care repartizarea contribuabilului se face aleatoriu si contribuabilul nu este de acord, in ce baza are dreptul angajatorul, care retine contributia la sursa, sa vireze contributia in contul unei societati private fara acceptul scris al angajatului tinand cont ca aceasta contributie are ca sursa cota parte din salariul sau de incadrare si, pe cale de consecinta, este rezultatul muncii sale curente ?
    7. Indiferent din ce se deduce suma reprezentand contributia la fondul privat de pensii, are dreptul Statul de a impune unui angajat si unui angajator un varsamant, neasigurat total, in contul unui fond administrat de o societate privata ? Este aceasta impunere o incalcare a drepturilor individului inscrise in Constitutie ?
    8. Este adevarat ca in Occidentul super democrat si dezvoltat s-au inregistrat suficiente falimente de fonduri de pensii pentru ca un contribuabil sa aiba dreptul si obligatia, fata de propria persoana si familia sa, sa-si puna intrebarile de mai sus ?
    Pentru moment atat !
    DDJ
  • silviu/12-08-2007
    ce se intampla cu cei de la Alliantz ?! ca ba apar, ba dispar.....
  • oana nechita/12-08-2007
    eu vreau sa ma inscriu la tiriac sau reiffeisen bancile pt locuinte unde au si aceste pensii private as putea sa fac dar mi se pare ciudat canu apare in lista acestea doua .as vrea sa mai primesc informatii de la voi ca ma intereseaza
  • ADRIAN GHITA/13-08-2007
    Proiectul de norma privind aderarea initiala si evidenta participantilor INCALCA legea
    pensiilor private si legea de modificare a acesteia 411/2007.
    Articolul 33/L411 specifica faptul ca numai persoanele \"in varsta de pana la 35 ani\"
    sunt obligate sa participe la un fond privat, IAR art. 4 alin. 1 al normei CSSPP prevede \"persoanele
    care implinesc varsta de 35 ani pana la data 31 dec. 2007\", deci multe din aceste persoane au PESTE 35 ani la momentul 17 septembrie 2007.
    (vezi http://www.csspp.ro/ro/images/pdfdox/proiect-norma-privind-aderarea-initiala-si-evidenta-participantilor-la-fondul-de-pensii-administrat-privat.pdf)
    Aceasta incalcare va putea duce la un lung sir de procese?
    In asteptarea unui raspuns din partea Dvs.,
    Adrian
    P.S. In articolul Dvs. este o greseala in aliniatul care prevede virsta obligatorie de participare. Norma CSSPP prevede obligativitatea pentru persoanele care implinesc 35 ani pina la 31 dec. 2007 inclusiv, iar afirmatia din articol specifica persoanele care NU implinesc 35 ani in 2007.
  • Viluta Samartinean/13-08-2007
    Ati uitat sa numiti si Aliantz Tiriac ..de ce?>???
  • gheorghe popa/13-08-2007
    Cei 0,5 % pe an , pina se implinesc cei 8 ani de cotizare se iau in continuare din CAS sau efectiv din salariu ? Se poate estima cam ce valoare va avea aceasta pensie privata dupa stagiul de cotizare ?
  • Tiberiu ONU?U/17-11-2007
    Intre timp, prin modificarea Normei 18/2007, acum pot adera la astfel de fonduri ?i cei care implinesc 35/45 ani in acest an, cu condi?ia ca incheierea adeziunii s? se fac? inaintea implinirii varstei respective.
  • Tiberiu ONU?U/17-11-2007
    Pentru Daniel Jan Dobrota (cu intarziere pentru c? eu acum am intrat prima dat? pe acest forum):
    1. Intr-o oarecare m?sur?, DA. Zic a?a pentru c?, dac? te referi STRICT la modul de func?ionare, este identic. Dac? ?ii, ins?, cont de formele de garantare prev?zute in lege, lucrurile stau complet diferit.
    2. Da.
    3. Garan?iile sunt de mai multe feluri ?i au fost explicate destul de bine in acest articol: http://www.zf.ro/articol_148313/care_sunt_garantiile_pensiilor_private_si_cat_de_sigur_este_sistemul_.html
    4. Nu. Sunt mai multe motive, dar eu spun doar cateva. a) acest lucru este interzis prin lege; b) contribu?ia in toat? aceast? perioad? nu este constant?; c) pentru a garanta o anumit? valoare a pensiei, fondul ar trebui s? imobilizeze ni?te bani (provizioane tehnice) care nu ar mai fi investi?i, lucru care ar mic?ora din performan?ele fondului la final.
    5. Contractul este intre fond ?i participant in baza prospectului. Acesta cuprinde reguli care sunt stabilite de stat prin acte normative (lege ?i norme). Prospectul trebuie inmanat participantului odat? cu adeziunea.
    6. Angajatorul nu are absolut niciun drept de a interveni in aceast? ecua?ie. Dac? in urma repartiz?rii aleatorii, participantul nu agreaz? fondul respectiv, se poate muta oricand la un alt fond, suportand o tax? de transfer de 5% (in primii 2 ani) din sumele depuse. (Contribu?ia este virat? de angajator la CNPAS, iar ACEASTA vireaz? banii c?tre fondul ales).
    7. Contribu?ia de 2% care se vireaz? c?tre fondul de pensii se transfer? din CAS-ul de 9,5% care se re?ine NUMAI de la ANGAJAT. Despre gana?ii am mai vorbit. Pe probleme constitu?ionale nu m? bag pentru c? nu m? pricep. Deocamdat?, a?a este legea.
    8. In Occident, acele fonduri care au dat faliment au func?ionat dup? alte reguli TOTAL DIFERITE de ce este acum prev?zut in legisla?ia noastr?. Este ?i unul din motivele pentru care candida?ilor la pre?edin?ia SUA li se sugereaz? ca model sistemul de pensii private din Romania.
  • Tiberiu ONU?U/17-11-2007
    Pentru oana nechita:
    lista a fost actualizat? par?ial (a fost trecut ?i fondul de pensii de la Allianz-?iriac ?i mai trebuie trecut cel de la Zepter). Raiffeisen are un fond de pensii FACULTATIVE autorizat, dar acesta va deveni func?ional dup? 17 ianuarie 2008. Dac? vrei s? aderi la un fond de pensii din pilonul 2 (obligatorii) ia in calcul brandul, experien?a in gestionarea unor investi?ii de acest gen (atat in lume, dar mai ales in Romania), gradul de risc ?i num?rul de participan?i.
  • Tiberiu ONU?U/17-11-2007
    Pentru ADRIAN GHITA: aceast? problem? a fost rezolvat? prin modificarea Normei 18/2007 de c?tre Norma 31/2007.
  • Ion Apostolina/11-01-2008
    Buna,
    am citit foarte multe articole despre pensie in ultimul timp,dar nici un specialist nu a venit sa spuna cum se va calcula punctajul(ex.pentru luna ianuarie,feb......dec.2008)in cazul unui salariat sub 35 de ani sau a unuia cu varsta intre 35-45 de ani care s-a inscris la pilonul II de pensie;pana acum modul de calcul(in sistemul public de pensie-pilonul I se proceda astfel:
    venitul brut obtinut(pana in 6350RON)se impartea la sal.med.brut pe economie-din luna respectiva-
    si rezulta punctajul:ex.1,20222;3,321110 dar nu mai mult de 5 puncte(fiind limitat prin lege la 5 sal.medii.Vreau acum sa vad un specialist din domeniul sistemului de pensii sa ne explice pas cu pas(ca pentru toti nestiutorii)cum se va calcula.
    parca vad ca o sa ne raspunda cineva ca nu s-au emis procedurile de aplicare a legilor deja votate!!
    Astept
  • DANIEL-ADRIAN IVASCU/12-01-2008
    Despre EPM & GRAVES ce se stie?